Toma Coconea va lua startul la Păltiniș 1000

Toma Coconea va lua startul la Păltiniș 1000

Toma Coconea, un atlet care participă constant la cele mai dure competiţii sportive care presupun un efort fizic intens cu probe de alergare pe cele mai dificile trasee montane la care puţini sportivi pot face faţă, va concura pe 15 octombrie la Păltiniș 1000, prima cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 metri.

Toma Coconea este cunoscut și sub numele de “running man”, fiind concurentul care a parcurs cele mai mari distanțe în alergare din cadrul comeptiției Red Bull X-Alps, ani de-a rândul. Recordul său personal se ridică la 130 km alergați într-o singură zi.

“Red Bull X-Alps, competiția care mi-a definit cariera, este o cursă în care zborul cu parapanta, dar și alergarea, sunt la fel de importante. Anduranța participanților face diferența atunci când vremea de zbor nu este prielnică. Având în vedere că traseul este în zone muntoase, antrenamentul meu trebuie realizat și în zone cu teren accidentat, în pantă, astfel încât să pot face față oricărei provocări. Mă bucur că avem în România o competiție precum Păltiniș 1000, care să ne testeze limitele pe o diferență de nivel considerabilă și sunt onorat să mă număr printre cei care vor lua startul pe 15 octombrie”, a spus Toma Coconea.

Cursa Păltiniș 1000 se va desfășura pe pârtia de schi Oncești din stațiunea Păltiniș, în județul Sibiu și reprezintă provocarea perfectă pentru toți cei pasionați de alergare care vor să-și depășească limitele.

Startul se va da de pe platoul de lângă Telescaunul Păltiniș la cota 1.430 m. Punctul de sosire este în vârful pârtiei la cota 1.671 m, traseul parcurs în alergare fiind de 1.000 de metri. Diferența de nivel de la start la sosire este de 241 m, iar suprafața este de pământ, cu iarbă, pe alocuri bolovani.

Înscrierile se pot face online, pe site-ul www.paltinis1000.ro, până pe 12 octombrie, și la fața locului, în ziua desfășurării competiției. La competiție pot participa alergători începând cu vârsta de 16 ani, dar pentru cei sub 18 ani este nevoie și de acordul părinților pentru a lua startul.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
instagramm
twitter