Care e diferența dintre un espresso scurt și un cappuccino?

Care e diferența dintre un espresso scurt și un cappuccino?

Ambele conțin cafea, ambele îți ofera o anume stare, însă diferă timpul în care pot fi savurate.

Plecând de la aceasta comparație savuroasă, vreau să ajung la o scurtă poveste despre cursa de 1000 metri de pe pârtia de schi din Păltiniș.

Am ajuns, am făcut încălzirea de rigoare, i-am salutat pe favoriții cursei Ciprian Bălănescu și Toma Coconea și un pic după ora 11 am luat startul.

N-am mai alergat niciodată la deal, cu atât mai puțin pe o astfel de pantă. Încă de la încălzire nu mi-a mirosit a bine pentru ca după nici 70 m suflam destul de tare.

Cu toate astea, zic – lasă ca-n cursa va fi altfel. Asa a și fost, însă nu în favoarea mea. Cei mai subțirei se strecurau pe lângă mine și urcau precum niște capre negre, iar eu ma simțeam ca ursul polar.

După vreo 200 m am abandonat alergarea și am decis să-mi trag sufletul înaintând la pas, alert. Nu era chiar ca un repaus, dar parca mi-a mai revenit pulsul, urmând ca din când în când sa reiau alergarea ușoară.

Am tras de mine cât am putut și după 13min54sec de chin nediluat am trecut linia de sosire a celor 1000 m cu o diferență de nivel de peste 240 m.

Imediat ce am ajuns, am răcit motoarele și conform planului mi-am continuat alergarea de antrenament pentru Marathon des Templiers la care voi participa sâmbăta următoare.

Cu mare placere am revăzut din viteza alergării locuri de pe proba speciala Gâtu Berbecului pe care am concurat în Raliul Sibiului, atâția ani la rand.

Pe lângă plăcerea de a face mișcare la o temperatură ideala de 15 grade și înconjurat de pădure, am profitat de ocazie pentru a testa echipamentul Kalenji pe care îl voi folosi în aventura mea de 37 km din Franța, de sâmbăta următoare.

Pantoful Kalenji XT6 m-a făcut să-mi simt picioarele protejate de orice luxație, cu alte cuvinte am avut senzația ca am niște gume de macadam cu care nu pot face pană.

Pantalonii cu dublură îmi țineau coapsele puse la grea încercare, vesta era suficienta cât să nu mă ia cu rece în zonele umbrite, iar piesa de rezistență – rucsacul de hidratare care se mulează ideal pe spate, mi-a oferit hidratarea și hrana constantă de care aveam nevoie pe cei peste 10 km alergați.

Interesant este că rucsacul are și fluier și sunt curios dacă la o eventuală întâlnire cu ursoaica are vreun efect.

În concluzie, cu toate ca sunt adeptul anduranței în defavoarea exploziei, Păltiniș 1000este un altfel de concurs, a fost o experiență noua și cred ca extrem de antrenantă.

Voi reveni cu placere la anul.

Foto: Ovidiu Matiu

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
instagramm
twitter